La finalul meciului, suporterii roș-albaștri au luat foc și i-au pus la zid pe jucători, numindu-i mercenari, moment în care fundașul Stelei, George Ogăraru, s-a dus glonț spre peluză și a rupt bannerul pe care scria că fotbaliștii sunt interesați doar de bani. "Dorința fanilor, umbrită de mirajul banilor!” și "Cupa României, un trofeu pentru orgolii și onoare, ignorat de un fotbal condus doar de conturi bancare!”, scria pe pancartele smulse de fostul "lăncier”. "Nu e frumos ce faceți, jucătorii luptă pentru fiecare punct!”, le-a strigat Ogă fanilor, care nu s-au lăsat, însă, înduplecați și l-au huiduit copios. "Mercenarule! Plecați cu toții! O să-ți distrugem mașina!”, au tunat ultrașii. Sesizând conflictul iscat, Ghionea și Petre Marin s-au dus și ei la galerie, încercând să-i liniștească pe suporteri. "Le mulțumim fanilor că au venit până aici cu noi, dar nu e normal să apară asemenea bannnere pe stadioane”, a declarat Ogăraru la finalul meciului.
Â
"Nu avem nimic cu galeria, dar să se termine cu declarațiile astea, deoarece lumea ne consideră oameni cu mulți bani. Nu e bine să le intre aceste chestii în cap suporterilor" – George Ogăraru, fundaș Steaua
"Nu ne așteptam să scoatem atâtea puncte acasă cu candidatele la titlu. Ne mulțumeam și cu un egal. Suntem mult peste planificări și peste valoarea lotului pe care îl am" – Petre Grigoraș, antrenor Oțelul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER